În perioada 1-28 februarie, comunitatea LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și persoane transgender) din țară se
reunește pentru a marca Luna Istoriei LGBT, un festival comunitar ce sărbătorește diversitatea și cultura
LGBT, lansând totodată o invitație la dialog și solidaritate la nivelul întregii societăți.
Organizată pentru prima oară în România în 2012 de Asociația ACCEPT, la București, Luna Istoriei LGBT se
celebrează anul acesta în premieră și la Cluj-Napoca. Publicul clujean poate alege dintr-o paletă largă de evenimente, printre care proiecții de film (în fiecare joi de la ora 20), ateliere interactive precum Biblioteca Vie și Triunghiul Roz: Homosexuali în perioada Holocaustului, dar și petreceri comunitare și testări gratuite HIV.
„Istoria și cultura LGBT sunt, din păcate, foarte puțin cunoscute în rândul românilor. Prin Luna Istoriei LGBT
ne propunem să recuperăm în amintiri momente esențiale în emanciparea comunității LGBT din România,
dar în același timp să consolidăm toleranța și respectul reciproc între oameni, indiferent de orientarea lor
sexuală sau identitatea de gen.” – Lucian Dunăreanu, Președinte PRIDE Romania
Luna Istoriei LGBT în Cluj-Napoca este organizată de Asociația PRIDE Romania și Les Sisterhood, cu sprijinul
MozaiQ, ARAS – Asociația Română Anti-Sida și al asociațiilor Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO) și ACCEPT.
PROGRAM
LUNA ISTORIEI LGBT ÎN CLUJ-NAPOCA:
🌈 Filmul de joi
1 Februarie, ora 20.00 – Club Delirio
În fiecare joi a lunii februarie, “Serile Filmului Gay” (SFG) vă propune să revedeți scurtmetraje, documentare si lungmetraje ce au concurat în festival de-a lungul timpului. Un eveniment organizat de PRIDE România.
🌈 Opening celebration
1 Februarie, ora 22.00 – Club Delirio
Baloane, sclipici și bună dispoziție. Inaugurăm în comunitate și alături de prieteni “Luna Istoriei LGBT” și celebrăm seria de evenimente locale ce ne așteaptă. Intrarea liberă. Un eveniment organizat de PRIDE România.
🌈 Întâlnire comunitară
4 Februarie, ora 14.00 – Club Delirio
Duminica aceasta ne întâlnim alături de comunitatea LGBT+ din Cluj și din împrejurimi pentru a discuta direcția în care ne îndreptăm: ► Care sunt marile obstacole ale comunității locale? ► Care sunt prioritățile noastre? ► Cum se poate îmbunătăți calitatea vieții persoanelor LGBT+ din Cluj și din împrejurimi? ► Ce proiecte, initiative ori programe locale sunt necesare? ► Ce soluții de intervenții publice sunt necesare din partea Primăriei ori a altor instituții publice? Întânirea va avea loc în Clubul Delirio duminică, 4 februarie, de la ora 14 și este prima dintr-o serie de 10 întâlniri comunitare organizate în parteneriat cu Pride România, Les Sisterhood și MozaiQ. Întâlnirea face parte din proiectul ”Fast-track Equality: Cluj Pride 2018”, proiect susținut de către ILGA Europe. Un eveniment organizat de Asociația MozaiQ.
🌈 Queer Trivia
8 Februarie, ora 18.00 – Club Delirio
Concurs de cultură queer. Un eveniment organizat de PRIDE România.
🌈 Filmul de joi
8 Februarie, ora 20.00 – Club Delirio
În fiecare joi a lunii februarie, “Serile Filmului Gay” (SFG) vă propune să revedeți scurtmetraje, documentare si lungmetraje ce au concurat în festival de-a lungul timpului. Un eveniment organizat de PRIDE România.
🌈 Biblioteca Vie
12 Februarie, ora 18.00 – Insomnia Cafe
Cum ar fi dacă oamenii ar fi cărți? Dacă am putea frunzări prin sufletele celorlalți cu aceeași ușurință cu care deschidem o carte în librărie? Ei bine, la Biblioteca Vie se poate. Dacă dorești să afli mai multe despre cum e să fii LGBT+ (lesbiană, gay, bisexual, transgender) în România te așteptăm la o lectură altfel. Un eveniment organizat de PRIDE România.
🌈 Ga(y)mes night
14 Februarie, ora 20.00 – Papillon
Un eveniment organizat de Les Sisterhood Cluj.
🌈 Valentine’s Night Party
14 Februarie, ora 22.00 – Club Delirio
Adu-ți partenerul sau partenera pentru că dăm VERDE la căsătorii, cu certificate cu tot! Intrarea liberă. Un eveniment organizat de PRIDE România.
🌈 Triunghiul roz: Homosexualii în perioada Holocaustului
15 Februarie, ora 19.00 – Club Delirio
Evenimentul își propune să facă cunoscute informații despre persecuțiile la care au fost supuși homosexualii din Europa în timpul celui de-al doilea război mondial. Un eveniment organizat de PRIDE România.
🌈 Filmul de joi
15 Februarie, ora 20.00 – Club Delirio
În fiecare joi a lunii februarie, “Serile Filmului Gay” (SFG) vă propune să revedeți scurtmetraje, documentare si lungmetraje ce au concurat în festival de-a lungul timpului. Un eveniment organizat de PRIDE România.
🌈 Pub Crawl – coming out stories
16 Februarie, ora 19.00 – TBA
Queer a la Cluj Pub Crawl. 5 experiențe de viață ale femeilor LGBTQ+ din Cluj. 5 locații. O plimbare prin Luna Istoriei LGBT. Un eveniment organizat de Les Sisterhood Cluj.
🌈 Filmul de joi
22 Februarie, ora 20.00 – Club Delirio
În fiecare joi a lunii februarie, “Serile Filmului Gay” (SFG) vă propune să revedeți scurtmetraje, documentare si lungmetraje ce au concurat în festival de-a lungul timpului. Un eveniment organizat de PRIDE România.
🌈 ARAS Checkpoint Caravan – Club Delirio
23 Februarie, intre orele 16.00-21.30
24 Februarie, intre orele 13.00-18.00
25 Februarie, intre orele 12.00-16.00
Crezi că te-ai expus riscului de infectare cu HIV? Acum este foarte ușor să afli, printr-un test rapid, anonim, confidențial și gratuit. Printr-o simplă înțepătură în deget, veți obține rezultatul în doar 20 de minute. Pot face și alte teste? DA! Se pot face teste rapide și pentru Hepatită B, Hepatită C și Sifilis. Checkpoint Caravan este prima caravană de testare din România adresată exclusiv bărbaților care fac sex cu bărbați și femeilor trans. © Checkpoint Caravan este un proiect al ARAS – Asociația Română Anti-SIDA.
🌈 Întâlnire comunitară: Unde ne simțim în siguranță în Cluj?
25 Februarie, ora 14.00 – Club Delirio
Duminica aceasta ne întâlnim alături de comunitatea LGBT+ din Cluj și din împrejurimi pentru a discuta tema siguranței. Împreună, vom încerca să aflăm care sunt spațiile sigure în care se reunește comunitatea LGBT și care sunt spațiile în care în mod frecvent nu ne simțim în siguranță. Vom discuta experiența de siguranță de la școală, muncă, în mijloacele de transport, pe stradă, etc. Împreună, vom mapa și spațiile care pot să fie clamate ca spații sigure. Întânirea va avea loc în Clubul Delirio duminică, 25 februarie, de la ora 14 și este prima dintr-o serie de 10 întâlniri comunitare organizate în parteneriat cu Pride România, Les Sisterhood și MozaiQ. Întâlnirea face parte din proiectul ”Fast-track Equality: Cluj Pride 2018”, proiect susținut de către ILGA Europe. Evenimentul face parte din Luna Istoriei LGBT 2018, organizată anual în luna februarie de comunitatea LGBT, care include evenimente culturale și sociale menite să aducă împreună persoane LGBT și să promoveze cultura queer locală. Împreună, construim o comunitate mai puternică și mai reprezentativă! Un eveniment organizat de Asociația MozaiQ.